Richard Bach: "O viaţă este şansa ta de a exprima Sinele în cel mai palpitant şi creativ mod cu putinţă."
Despre dorinte...
Acum 14 ani
miercuri, 13 ianuarie 2010
luni, 11 ianuarie 2010
UNUL
In singuratatea propriei minti am inceput sa creez lumea. Mai intai mi-am facut un ochi ca sa pot primi lumina divina, apoi mi-am facut o inima din care sa plece acea energie care sa hraneasca totul, dupa asta nu am stiut ce sa mai fac ochiul era atat de uimit de tot ceeea ce vedea, inima era atat de coplesita de tot ceea ce simtea incat mintea… ea cea care credea ca le nascuse pe amandoua amutise de atata bucurie. Supriza era imensa… CINEVA crease totul inaintea ca mintea mea sa teasa vreun gand…
Si cu toate astea intr-un colt mic al mintii, atata de mic incat nici lumina nu il ajunsese vreodata, atat de mic incat iubirea inimii nu reusise vreodata sa il incalzeasca, din coltul acela se nascu o idee… "esti singur… atat de singur incat nici nu stii daca esti singur sau singura pentru ca nu exista nimeni care sa isi spuna asta!
Din ochi picura o lacrima si lumina isi feri aripile de ea, trecand pe langa ochiul inchis in propria singuratate. Inima se stranse intr-un ghem rece de frici, si din ea nu se mai auzea decat ecoul surd si obsedant al cuvintelor: "esti singur… atat de singur incat nici nu stii daca esti singur sau singura pentru ca nu exista nimeni care sa isi spuna asta!"
Mintea se trezi ca dupa un somn greu…. ochiul si inima nu o mai tineau sub vraja lor. Si-a adus repede aminte ca are de creat o lume…era in firea ei sa isi aduca a…minte! Doar ca si la ea au ajuns repede cuvintele nascute din coltul acela nebanuit… "esti singur… atat de singur incat nici nu stii daca esti singur sau singura". Pentru o clipa se incorda toata pentru a cuprinde semnificatia… era simpla… nu era nimeni care sa o vada, sa ii confirme daca ceea ce creaza este minunat sau nu, nimeni cu care sa se sfatuiasca, se bucure, sa traiasca… Cum arata acest nimeni aceasta era intrebarea ce nu ii dadea acum pace? Cum arata? Cine este? Ce ii place? Ce nu ii place? Cum ii sunt ochii? Dar inima? Din ce sa il alcatuiesc? Din lacrimi? Din zambete? Din cautari? Din regasiri? Din intrebari? Din raspunsuri? Din cer? Din pamant? Din apa? Din aer? Din gand? Sau din negand? Mintea se pierdea printre intrebari fara numar, caci asa face ea… se pierde… si ne pierde… Cand mintea se pierde se trezeste ochiul si inima asa ca nu e de mirare ca….
Ochiul incepu se teasa din firele de lacrimi… o imagine mai intai tulbure… mai intai vazu un alt ochi care brusc i-a devenit lumina… era un ochi mare si limpede… strajuit de culori si cladit din forme nemai vazute… un ochi in care sa se piarda si sa se regaseasca intr-o bucurie infinita. Ochiului nu ii mai trebuia nimic, el simtea ca nu mai e singur si ca de acum poate sa se odihneasca larg deschis in vesnica veghe!
Inima incepu si ea sa isi trimita solii spre lumea pe care o imbratisa ori decate ori batea… nu trecu nici o clipa si primi in adancul sau ecoul unei alte batai de inima, asa ca inflori toata pentru a nu pierde nimic.. Cele doua batai de inima se auzeau tot mai puternic atat de puternic incat mintea isi pierdu sirul gandurilor si incepu sa pluteasca pe oceanul de armonii nascut din ingemanarea celor doua batai de aripa ale aceleasi inimi fara inceput si fara sfarsit!
Acum stiam ca nu mai conteaza daca sunt singur sau singura… ca nu mai conteaza daca am un ochi sau doi, o inima sau doua… Acum stiam ca nu sunt doar o minte… ci constiinta ca sunt totul. O constiinta este mai mult decat mintea asa cum lumina este mai mult decat ochiul care o primeste, sau iubirea este mai mult decat inima care o naste.
Pamantul si cerul au devenit UNUL
Timpul si spatiul au devenit UNUL
Totul a devenit UNUL
UNUL care iubeste atat de mult incat nu este niciodata singur!
Si cu toate astea intr-un colt mic al mintii, atata de mic incat nici lumina nu il ajunsese vreodata, atat de mic incat iubirea inimii nu reusise vreodata sa il incalzeasca, din coltul acela se nascu o idee… "esti singur… atat de singur incat nici nu stii daca esti singur sau singura pentru ca nu exista nimeni care sa isi spuna asta!
Din ochi picura o lacrima si lumina isi feri aripile de ea, trecand pe langa ochiul inchis in propria singuratate. Inima se stranse intr-un ghem rece de frici, si din ea nu se mai auzea decat ecoul surd si obsedant al cuvintelor: "esti singur… atat de singur incat nici nu stii daca esti singur sau singura pentru ca nu exista nimeni care sa isi spuna asta!"
Mintea se trezi ca dupa un somn greu…. ochiul si inima nu o mai tineau sub vraja lor. Si-a adus repede aminte ca are de creat o lume…era in firea ei sa isi aduca a…minte! Doar ca si la ea au ajuns repede cuvintele nascute din coltul acela nebanuit… "esti singur… atat de singur incat nici nu stii daca esti singur sau singura". Pentru o clipa se incorda toata pentru a cuprinde semnificatia… era simpla… nu era nimeni care sa o vada, sa ii confirme daca ceea ce creaza este minunat sau nu, nimeni cu care sa se sfatuiasca, se bucure, sa traiasca… Cum arata acest nimeni aceasta era intrebarea ce nu ii dadea acum pace? Cum arata? Cine este? Ce ii place? Ce nu ii place? Cum ii sunt ochii? Dar inima? Din ce sa il alcatuiesc? Din lacrimi? Din zambete? Din cautari? Din regasiri? Din intrebari? Din raspunsuri? Din cer? Din pamant? Din apa? Din aer? Din gand? Sau din negand? Mintea se pierdea printre intrebari fara numar, caci asa face ea… se pierde… si ne pierde… Cand mintea se pierde se trezeste ochiul si inima asa ca nu e de mirare ca….
Ochiul incepu se teasa din firele de lacrimi… o imagine mai intai tulbure… mai intai vazu un alt ochi care brusc i-a devenit lumina… era un ochi mare si limpede… strajuit de culori si cladit din forme nemai vazute… un ochi in care sa se piarda si sa se regaseasca intr-o bucurie infinita. Ochiului nu ii mai trebuia nimic, el simtea ca nu mai e singur si ca de acum poate sa se odihneasca larg deschis in vesnica veghe!
Inima incepu si ea sa isi trimita solii spre lumea pe care o imbratisa ori decate ori batea… nu trecu nici o clipa si primi in adancul sau ecoul unei alte batai de inima, asa ca inflori toata pentru a nu pierde nimic.. Cele doua batai de inima se auzeau tot mai puternic atat de puternic incat mintea isi pierdu sirul gandurilor si incepu sa pluteasca pe oceanul de armonii nascut din ingemanarea celor doua batai de aripa ale aceleasi inimi fara inceput si fara sfarsit!
Acum stiam ca nu mai conteaza daca sunt singur sau singura… ca nu mai conteaza daca am un ochi sau doi, o inima sau doua… Acum stiam ca nu sunt doar o minte… ci constiinta ca sunt totul. O constiinta este mai mult decat mintea asa cum lumina este mai mult decat ochiul care o primeste, sau iubirea este mai mult decat inima care o naste.
Pamantul si cerul au devenit UNUL
Timpul si spatiul au devenit UNUL
Totul a devenit UNUL
UNUL care iubeste atat de mult incat nu este niciodata singur!
sâmbătă, 12 decembrie 2009
Legile Oglinzii
1. Tot ceea ce mă deranjează la altul, nu-mi place, cred că eu aş face mai bine, l-aş schimba, etc.-TOTUL ESTE IN MINE, deci tot ceea ce eu critic în celălalt, luptând împotriva lui-TOTUL ESTE IN MINE.
2. Tot ceea ce alţii critică în mine, luptă să mă schimbe, iar acest lucru mă enervează, mă deranjează, mă irită, etc – înseamnă că NU E REZOLVAT IN MINE. Egoul este cel jignit, deoarece am un ego foarte puternic.
3. Tot ceea ce alţii critică în mine încercând să mă schimbe, dar dacă pe mine nu mă deranjează, atunci ESTE PROBLEMA LOR, neputinţa lor pe care o reflectă asupra mea, pentru că ei nu pot, nu au curajul să se recunoască în ei înşişi. Nu le convine, le e frică.
4. Tot ceea ce iubesc în celălalt, IUBESC IN MINE, există în mine, pentru că mă recunosc în persoana celuilalt, pentru că ştiu că toţi suntem unul.
5. LUMEA CARE MA INCONJOARA E O OGLINDA.
Dacă mă uit în ea, mă văd pe mine.
Dacă zâmbesc şi lumea îmi zîmbeşte.
Dacă mă uit urât şi ea mă priveşte urât.
Permanent lumea mă oglindeşte.
2. Tot ceea ce alţii critică în mine, luptă să mă schimbe, iar acest lucru mă enervează, mă deranjează, mă irită, etc – înseamnă că NU E REZOLVAT IN MINE. Egoul este cel jignit, deoarece am un ego foarte puternic.
3. Tot ceea ce alţii critică în mine încercând să mă schimbe, dar dacă pe mine nu mă deranjează, atunci ESTE PROBLEMA LOR, neputinţa lor pe care o reflectă asupra mea, pentru că ei nu pot, nu au curajul să se recunoască în ei înşişi. Nu le convine, le e frică.
4. Tot ceea ce iubesc în celălalt, IUBESC IN MINE, există în mine, pentru că mă recunosc în persoana celuilalt, pentru că ştiu că toţi suntem unul.
5. LUMEA CARE MA INCONJOARA E O OGLINDA.
Dacă mă uit în ea, mă văd pe mine.
Dacă zâmbesc şi lumea îmi zîmbeşte.
Dacă mă uit urât şi ea mă priveşte urât.
Permanent lumea mă oglindeşte.
joi, 3 decembrie 2009
Dupa un timp......
Publicat de onoare, virtute si impecabilitate
"Dupa un anumit timp, omul invata sa perceapa diferenta subtila intre a sustine o mana si a inlantui un suflet, si invata ca amorul nu inseamna a te culca cu cineva si a avea pe cineva alaturi nu e sinonim cu starea de siguranta, si asa, omul incepe sa invete...ca sarutarile nu sunt contracte si cadourile nu sunt promisiuni, si asa omul incepe sa-si accepte caderile cu capul sus si ochii larg deschisi, si invata sa-si construiasca toate drumurile bazate in astazi si acum, pentru ca terenul lui "maine" este prea nesigur pentru a face planuri ... si viitorul are mai mereu o multime de variante care se opresc insa la jumatatea drumului.
Si dupa un timp, omul invata ca daca e prea mult, pana si caldura cea datatoare de viata a soarelui, arde si calcineaza. Asa ca incepe sa-si planteze propria gradina si-si impodobeste propriul suflet, in loc sa mai astepte ca altcineva sa-i aduca flori, si invata ca intr-adevar poate suporta, ca intr-adevar are forta, ca intr-adevar e valoros, si omul invata si invata ... si cu fiece zi invata.
Cu timpul inveti ca a sta alaturi de cineva pentru ca iti ofera un viitor bun, inseamna ca mai devreme sau mai tarziu vei vrea sa te intorci la trecut. Cu timpul intelegi ca doar cel care e capabil sa te iubeasca cu defectele tale, fara a pretinde sa te schimbe, iti poate aduce toata fericirea pe care ti-o doresti. Iti dai seama cu timpul ca daca esti alaturi de aceasta persoana doar pentru a-ti intovarasi singuratatea, in mod inexorabil vei ajunge sa nu mai vrei sa o vezi.
Ajungi cu timpul sa intelegi ca adevaratii prieteni sunt numarati, si ca cel care nu lupta pentru ei, mai devreme sau mai tarziu se va vedea inconjurat doar de false prietenii. Cu timpul inveti ca vorbele spuse intr-un moment de manie, pot continua tot restul vietii sa faca rau celui ranit. Cu timpul inveti ca a scuza e ceva ce poate face oricine, dar ca a ierta, asta doar sufletele cu adevarat mari o pot face. Cu timpul intelegi ca daca ai ranit grav un prieten, e foarte probabil ca niciodata prietenia nu va mai fi la aceeasi intensitate. Cu timpul iti dai seama ca desi poti fi fericit cu prietenii tai, intr-o buna zi vei plange dupa cei pe care i-ai lasat sa plece. Cu timpul iti dai seama ca fiecare experienta traita alaturi de fiecare fiinta, nu se va mai repeta niciodata.
Cu timpul iti dai seama ca cel care umileste sau dispretuieste o fiinta umana, mai devreme sau mai tarziu va suferi aceleasi umilinte si dispret. Cu timpul inveti ca grabind sau fortand lucrurile sa se petreaca, asta va determina ca in final, ele nu vor mai fi asa cum sperai. Cu timpul iti dai seama ca in realitate, cel mai bine nu era viitorul, ci momentul pe care-l traiai exact in acel moment. Cu timpul vei vedea ca desi te simti fericit cu cei care-ti sunt imprejur,iti vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine si acum s-au dus si nu mai sunt... Cu timpul vei invata ca incercand sa ierti sau sa ceri iertare, sa spui ca iubesti, sa spui ca ti-e dor, sa spui ca ai nevoie, sa spui ca vrei sa fii prieten, dinaintea unui mormant, nu mai are nici un sens.
Dar din pacate, se invata doar cu timpul..."
"Dupa un anumit timp, omul invata sa perceapa diferenta subtila intre a sustine o mana si a inlantui un suflet, si invata ca amorul nu inseamna a te culca cu cineva si a avea pe cineva alaturi nu e sinonim cu starea de siguranta, si asa, omul incepe sa invete...ca sarutarile nu sunt contracte si cadourile nu sunt promisiuni, si asa omul incepe sa-si accepte caderile cu capul sus si ochii larg deschisi, si invata sa-si construiasca toate drumurile bazate in astazi si acum, pentru ca terenul lui "maine" este prea nesigur pentru a face planuri ... si viitorul are mai mereu o multime de variante care se opresc insa la jumatatea drumului.Si dupa un timp, omul invata ca daca e prea mult, pana si caldura cea datatoare de viata a soarelui, arde si calcineaza. Asa ca incepe sa-si planteze propria gradina si-si impodobeste propriul suflet, in loc sa mai astepte ca altcineva sa-i aduca flori, si invata ca intr-adevar poate suporta, ca intr-adevar are forta, ca intr-adevar e valoros, si omul invata si invata ... si cu fiece zi invata.
Cu timpul inveti ca a sta alaturi de cineva pentru ca iti ofera un viitor bun, inseamna ca mai devreme sau mai tarziu vei vrea sa te intorci la trecut. Cu timpul intelegi ca doar cel care e capabil sa te iubeasca cu defectele tale, fara a pretinde sa te schimbe, iti poate aduce toata fericirea pe care ti-o doresti. Iti dai seama cu timpul ca daca esti alaturi de aceasta persoana doar pentru a-ti intovarasi singuratatea, in mod inexorabil vei ajunge sa nu mai vrei sa o vezi.
Ajungi cu timpul sa intelegi ca adevaratii prieteni sunt numarati, si ca cel care nu lupta pentru ei, mai devreme sau mai tarziu se va vedea inconjurat doar de false prietenii. Cu timpul inveti ca vorbele spuse intr-un moment de manie, pot continua tot restul vietii sa faca rau celui ranit. Cu timpul inveti ca a scuza e ceva ce poate face oricine, dar ca a ierta, asta doar sufletele cu adevarat mari o pot face. Cu timpul intelegi ca daca ai ranit grav un prieten, e foarte probabil ca niciodata prietenia nu va mai fi la aceeasi intensitate. Cu timpul iti dai seama ca desi poti fi fericit cu prietenii tai, intr-o buna zi vei plange dupa cei pe care i-ai lasat sa plece. Cu timpul iti dai seama ca fiecare experienta traita alaturi de fiecare fiinta, nu se va mai repeta niciodata.
Cu timpul iti dai seama ca cel care umileste sau dispretuieste o fiinta umana, mai devreme sau mai tarziu va suferi aceleasi umilinte si dispret. Cu timpul inveti ca grabind sau fortand lucrurile sa se petreaca, asta va determina ca in final, ele nu vor mai fi asa cum sperai. Cu timpul iti dai seama ca in realitate, cel mai bine nu era viitorul, ci momentul pe care-l traiai exact in acel moment. Cu timpul vei vedea ca desi te simti fericit cu cei care-ti sunt imprejur,iti vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine si acum s-au dus si nu mai sunt... Cu timpul vei invata ca incercand sa ierti sau sa ceri iertare, sa spui ca iubesti, sa spui ca ti-e dor, sa spui ca ai nevoie, sa spui ca vrei sa fii prieten, dinaintea unui mormant, nu mai are nici un sens.
Dar din pacate, se invata doar cu timpul..."
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
